De pe la 16 ani nu mai dădusem decît foarte rar pe la bunică-mea pe la țară, convinsă fiind că viața la București e tot ce mi-aș putea dori. Aveam prieteni peste prieteni, locuri și oameni pe care-i descopeream plină de încîntare, iubeam, mă plimbam peste tot și uitasem cu totul de bătrînii care-și duceau liniștit viața în aceeași curte pe care o știam de mic copil, convinsă fiind că o să rămînă acolo mereu. Îmi mai aduceam aminte răzleț de vacanțele la bunici, dar numai cît să-mi spun din nou cît de frumoasă și simplă e viața la oraș,…